Rezultate pentru eticheta "apartamente constanta"
Piața imobiliară din Constanța se află în scădere. ''Se tot spune că vine o criză imobiliară de ani de zile, dar aceasta nu mai vine''
Piața imobiliară din Constanța se află în plină scădere. Agenții se confruntă cu tranzacții din ce în ce mai puține, în ultima perioadă, iar potențialii clienți se gândesc de mai multe ori înainte de a investi într-un imobil.
Costurile imobilelor din Constanța au stagnat în această perioadă: apartamentele din blocurile vechi se vând chiar și sub prețul pieței
Prețul imobilelor din Constanța a stagnat în această perioadă. Totuși, diferența este încă vizibilă atunci când vine vorba de blocurile noi. Aici prețurile se mențin ridicate, pe când apartamentele vechi se vând chiar și sub prețul pieței. De cealaltă parte, specialiștii susțin că majorările care au avut loc până acum la toate locuințele au avut drept cauză principală scumpirile materialelor de construcție, unde s-au înregistrat creșteri chiar și de 30%.
Experţii spun că ne așteaptă o scădere a prețurilor locuințelor - la Constanţa, apartamentele se construiesc la foc automat, deşi oamenii spun că nu au bani
Ne așteaptă o scădere a prețurilor locuințelor, cel puțin asta preconizează experții din domeniu. Motivul este simplu: puterea de cumpărare a oamenilor a scăzut considerabil în contextul pandemiei, iar economia este pusă sub semnul întrebării. Iar aceste lucruri sunt confirmate de constănțeni, care spun că nu își permit să cumpere o locuință. În schimb, se construiește la foc automat în Constanța.
Mai mulți bani pentru un apartament în Constanța. În luna mai, prețul pe metru pătrat util a crescut la 1.237 de euro, potrivit datelor unui portal de imobiliare. La această creștere de preț a contribuit și pandemia de COVID-19. Iar veștile nu sunt bune. Apartamentele vor continua să se scumpească. De-abia în iarnă constănțenii ar putea cumpăra o locuință ceva mai ieftină.